Mănăstirile rupestre din Orheiul Vechi

În primele secole ale erei lui Cristos în spaţiul carpato-nistrean îşi fac apariţia primii creştini. Printre ei se remarcau părtaşii episcopului Audias, care în sec.IV, fiind exilaţi de către impăratul roman în Schitya Minor (Dobrogea actuală), au trecut la nord de Dunăre, unde au întemeiat o mulţime de mănăstiri, în sânul cărora, după spusele autorului Epifanios, "înflorea regula călugărească". După tradiţia creştină timpurie, aceste mănăstiri nu puteau fi altele decât cele rupestre. Or, în această ordine de idei, regiunile pruto-nistrene ofereau posibilităţi enorme, dat fiind faptul ca aici existau spaţii întinse cu rupturi calcaroase de care aveau nevoie călugării creştini.

Pentru comunităţile creştine timpurii se potriveau de minune şi condiţiile din cadrul microzonei Orheiul Vechi. Această zonă misterioasă, coborâtă parca din ceruri, cu un caracter rupestru pronunţat în stare să favorizeze monahismul primar şi sihăstria, izolată într-un fel de lumea mare, îndepărtată de centrele aglomerate ale Imperiului Roman, retrasă de la căile comerciale intensive, era benefică pentru statornicirea comunităţilor creştine timpurii, care în procesul de căutare a Mântuitorului nu puteau să ocolească o regiune dumnezeiască cum era cea din văgăuna de lângă actualele sate Butuceni şi Trebujeni.

În malurile prăpăstioase ale Răutului la începutul erei lui Cristos trebuiau să existe o mulţime de caverne mai mici sau mai mari, săpate în stâncile calcaroase de către autohtonii acestor plaiuri: geto-daci, traci vechi sau alte triburi preistorice, care în căutarea mijloacelor mai eficiente de apărare în vremurile grele, şi în procesul de edificare a unei spiritualităţi cât mai desăvârşite, pătrundeau în interiorul stâncilor, pentru a se face una cu piatra, pentru a se afla cât mai aproape de divinitate. Creştinii din jurul anilor 300-400 p.Chr. probabil au valorificat şi peşterile existente la acea vreme în valea Răutului, la fel ca şi pe acelea din alte regiuni similare a bazinului Nistrului Mijlociu (Saharna, Ţâpova, Japca, Socola etc.), lucrând cu ardoare la săparea în piatră a unor locaşuri noi de cult religios. Lumina creştină, odată aprinsă şi statornicită pe aceste meleaguri, nu mai putea fi stinsă, determinând pentru multe secole înainte şi calea oamenilor pământului din preajma locului.

În epoca migraţiilor popoarelor viaţa creştină din cavernele Orheiul Vechi devenea eternă şi sacră, în urma statornicirii unei spiritualităţi profunde, care a supravieţuit timpul cu nenumăratele sale secole şi istoria cu multiplele sale neamuri aflate în mişcare, în trecere, inclusiv prin această zonă aleasă de Dumnezeu.  În perioada medievală, complexele rupestre de la Orheiul Vechi au evoluat foarte mult. Intensificarea vieţii monastice i-a determinat pe călugări să adâncească vechile peşteri, să le reamenajeze în conformitate cu canoanele religiei creştine, să construiască în stâncă alte peşteri noi, chilii pentru sihăstrie, biserici subterane şi galerii cu multiple încăperi monastice.

La etapa actuală unele complexe rupestre sunt păstrate relativ bine, altele însă au fost deteriorate într-o măsură mai mică sau mai mare de intemperiile istoriei sau de cataclismele naturale, în special, de cutremurile de pământ, atât de frecvente în această zonă. Analiza stâncilor de la Orheiul Vechi arată că pe parcursul secoleleor s-au prabuşit în apele Răutului zeci de chilii monastice, de la care astăzi pot fi urmărite doar unele segmente de la bază lor. Cu toate acestea, multe complexe rupestre au ajuns până la noi în stare bună, reprezentând un adevărat şirag de mărgăritare în cadrul complexului muzeistic din valea Răutului.

În rezultatul evoluţiei îndelungate multi-seculare, locaşurile rupestre de la Orheiul Vechi sunt definitivate în forma actuală prin sec. XV-XVII. Aceste complexe sunt dislocate în două sectoare: în malul de nord al promontoriului Butuceni, şi în malul opus al râului (Ruptura Bacotei) la sud de promontoriul Butuceni. Din punct de vedere arheologic în zona se evidenţiază şase complexe rupestre care cuprind în total circa 100 de încăperi monastice creştine. Dintre acestea, două complexe aflate în malul de nord al promontoriului Butuceni (Mănăstirea Peştera şi Mănăstirea lui Bosie) reprezintă mănăstiri bine delimitate, cu biserici subterane şi galerii cu chilii adiacente pentru călugări. Celelalte patru complexe rupestre (Peştera, Holm, Stânca Corbului şi Chilior), mai modeste ca proporţii, alcătuite din chilii, sepărate pentru sihaştri sau galerii, etajate pentru comunităţi monastice mai mari, impresionează nu mai puţin decât primele două.

Primul complex rupestru situat la extrema de nord al şirului de peşteri, la circa 500 metri spre est de la biserica Sfânta Maria, este Mănăstirea lui Bosie, aflată la o altitudine de 20-30 m mai sus de apa Răutului. Ea reprezintă un complex foarte arhaic, cu o arhitectură bine gândită, alcătuit din galerii amenajate în câteva rânduri, cu o biserică rupestră, compartimentată cu altar şi naos, chilii spaţioase, înscripţii din sec.XVI-XVII, etc.

Pe unul din pereţii din exteriorul bisericii este incizată o înscripţie scrisă în limba slavonă, cu urmatorul conţinut: "Această mănăstire a făcut-o robul lui Dumnezeu Bosie, pârcălabul de Orhei, împreună cu soţia şi copiii săi, spre cinstirea lui Dumnezeu, întru iertarea păcatelor sale. Selevestru, anul 7173 (1665)".  În alt loc se găseşte o înscripţie scrisă în limba română cu caractere chirilice: "Acestu zapis l-au făcută Vasile Adeescul şi cu Razmerita Leca în zilele lui Costantin Vodă cându au ernat Ucraina în Ivance şi au fost Steţa hatman la Ucraina şi noi am ernatu atuncie aicie. Leato 7198 (1689), noiembrie 20".

Vom menţiona că aceste înscripţii au fost făcute deasupra altor scrieri mai vechi, probabil din sec.XV-XVI, care parţial s-au păstrat până în zilele noastre. La întrarea în biserică era montată o icoană, pe locul căreia s-a păstrat data instalării ei - 1772.  În rând cu acestea, în diferite locuri, pe pereţii din piatră, sunt atestate semne enigmatice, cruci arhaice şi litere chirilice.

Al doilea complex rupestru, aflat la circa 30-60 de metri mai sus de nivelul apei Răutului, se găseşte la vest de Mănăstirea lui Bosie, sub talpa citadelei geto-dace, în regiunea bisericii Sfânta Maria şi mai spre vest. Complexul cuprinde circa 30 de peşteri, unele inaccesibile în lipsa echipamentului special, amenajate în câteva rânduri orizontale în stânca calcaroasă pe o porţiune de circa 250 metri.  În pereţii de calcar ai chiliilor s-au păstrat diferite semne incizate, care în unele cazuri se aseamănă foarte mult cu semne din perioada evului mediu timpuriu, observate în complexe similare din diferite regiuni pe ceramică, caramizi sau pe pietre.

Al treilea complex rupestru este Mănăstirea Peştera, aflată la înălţimea de aproximativ 60 metri deasupra apei râului, în continuarea chiliilor precedente, cu circa 50 m mai spre vest. Mănăstirea este alcătuită dintr-o splendidă biserică rupestră cu altar, naos, pronaos şi pridvor, cu un grup impresionant de chilii monahale, un culoar cu scări de acces spre Răut, în parte prăbuşite, şi un tunel superb, mai nou, de la 1820, care străbate stânca dinspre satul Butuceni, fiind încununat deasupra întrării cu o clopotniţă, amplasată la suprafaţa stâncii mai tarziu, în 1890, şi care reprezintă un simbol inalienabil al locaşului sacru subteran. Lângă clopotniţa, deasupra bisericii rupestre, exact la marginea prăpăstioasă a promontoriului, este instalată o cruce masivă din piatră, datată cu sec.XVIII, care se îmbină organic în peisajul sacru al acestei mănăstiri rupestre.

Al patrulea complex rupestru, cel din Stânca Alpinistilor sau Holm, se află la distanţa de circa 300 metri mai jos de podul de la Butuceni, vis-a-vis de capătul de vest al promontoriului Butuceni, în malul opus al Răutului. Este alcătuit din chilii isihastre practic inaccesibile, în mare parte distruse de cutremurile de pământ, amenajate la o înălţime de circa 80-100 metri mai sus de nivelul apei râului.

Al cincilea complex rupestru se află "sub pădurea Bacota" sau în Stânca Corbului, mai accesibil decât cel precedent. Se găseşte în acelaşi mal prăpăstios din dreapta Răutului, la circa 100 m spre sud de la complexul precedent, la înălţimea de circa 80-90 metri mai sus de nivelul apei râului. Este alcătuit din circa 20 de peşteri monahale, amplasate în 4 niveluri, etajate unul deasupra altuia.  În interiorul peşterilor, pe pereţi sunt prezente semne sacrale şi alte înscripţii cu un caracter foarte arhaic, unele dintre ele având analogii printre vestigiile medievale timpurii.

Al şaselea complex rupestru, din stânca Chilior, se află la 400 metri spre sud-est de la complexul precedent, pe aceeaşi treaptă a malului priporos din dreapta Răutului, exact în faţa cetăţuiei geto-dace şi a bisericii Sfânta Maria, dinspre sud. Complexul dat este cunoscut şi sub denumirea Schitul lui Rafail. Este alcătuit din mai multe peşteri etajate în câteva niveluri, adaptate pentru o viaţă isihastră.

Viaţa monahală la Orheiul Vechi a continuat până în anul 1816, când în urma unui conflict cu stăpânul latifundiilor din preajma locului, călugarii au fost nevoiti să abandoneze peşterile de la Orheiul Vechi, plecând la alte mănăstiri din Basarabia.  În 1820-1821 locuitorii satului Butuceni, care nu aveau o biserică proprie, au hotărât să utilizeze pentru rugăciuni biserica din stâncă. Tot atunci a fost construit tunelul care uneşte biserica din stânca cu satul Butuceni. Biserica rupestră a funcţionat până la începutul sec. XX, când serviciul religios este oficiat în biserica Sfânta Maria, edificată în anul 1904 pe vârful promontoriului Butuceni.  În anii care au urmat, biserica din stâncă era folosită periodic pentru efectuarea unor ceremonii religioase, lucru care a durat până în anul 1946 când veşmintele bisericii şi catapeteasma au fost aruncate în apa Răutului din ordinul regimului comunist, după ce s-a declanşat procesul de degradare treptată a complexelor rupestre de la Orheiul Vechi. Din 1997 viaţa monahală la Butuceni este reluată.

Alte mănăstiri:

Complexul arheologic Orheiul Vechi
    -construcţiile monumentale
    -mănăstirile rupestre
Mănăstirea Căpriana
Mănăstirea Curchi
Mănăstirea Hâncu
Mănăstirea Japca
Mănăstirile rupestre Butuceni şi Peştera
Mănăstirea rupestră Molovata
Mănăstirea Rudi
Mănăstirea Saharna
Mănăstirea Ţâpova