Complexul arheologic Orheiul Vechi

Complexul arheologic Orheiul Vechi este amplasat în valea rîului Răut, un afluent de dreapta al Nistrului, între satele Trebujeni şi Butuceni, raionul Orhei, la distanţa de 60 km spre nord-est de la oraşul Chişinău, într-o zonă istorico-geografică bine delimitată, vestită şi conştientizată de către autohtoni din timpurile străvechi drept Codrii Orheiului sau Ţara Orheiului - care reprezenta în timpurile istorice o unitate teritorial-administrativă distinctă ce se includea perfect în şirul multiplelor ţări medievale românesti din imensul spaţiu carpato-nistrean. La Orheiul Vechi natura şi civilizaţia umană s-au impletit organic, formând un tablou perfect al lucrărilor lor milenare.

Numele rezervaţiei arheologice şi, respectiv, cel al complexului muzeal, provine de la denumirea unei localităţi istorice, oraşul medieval Orhei, care a existat pe aceste meleaguri în sec. XV-XVI, denumire evoluată în Orheiul Vechi, după părăsirea aşezării date şi intemeierea în alt loc a unui oraş nou, cu acelaşi nume, perpetuată până la etapa actuală.

Complexul muzeistic Orheiul Vechi reprezintă un sistem de monumente istorice şi landşafturi naturale amplasate pe promontoriile meandrice, formate de albia sinusoidală a Răutului între satele Trebujeni şi Butuceni. Din cadrul complexului Orheiul Vechi fac parte două promontorii gigantice (Peştere şi Butuceni), la care se alatură alte trei promontorii adiacente (Potarca, Selitra şi Scoc) amplasate în lanţ de la nord spre sud .

Promontoriul central sau locul propriu-zis al Orheiului medieval şi al altor situri arheologice din diferite epoci istorice cu o arhitectură reprezentativă, valuri de pământ, citadele, complexe din piatră, poartă denumirea de Peştere, nume provenit de la multiplele peştere săpate în malul de vizavi al Răutului. Promontoriul are o formă ovală neregulată, orientat de la vest spre est, cu lungimea de 2000 de metri, lăţimea maximală de 700 de metri este înconjurat din trei părţi (nord, est şi sud) de apa Răutului, adunată într-un canion foarte adânc, săpat în straturile de calcar sarmaţian (de circa 16-18 milioane ani vechime), cu maluri stâncoase şi priporoase, cu o înalţime de până la 100-120 de metri, constituind o adevărată fortăreaţă naturală. Unica cale de acces în spaţiul respectiv la etapa actuală ca şi în timpurile istorice se găseşte la vest, în locul unde albia râului, după o intorsătură lentă spre nord, se apropie foarte mult de un segment al canionului deja parcurs, îngustând substanţial talpa promontonului (până la 100 de metri în lăţime), care datorită malurilor abrupte dinspre nord şi sud reprezintă unica punte de legatură directă cu interiorul teritoriului nominalizat. Partea de nord a promontoriului este înaltă, reprezentând o culme de deal cu marginea priporoasă şi inaccesibilă, care spre est şi spre sud coboară în pantă, trecând uşor în lunca rîului, strajuită din aceleaşi părţi de versantele stâncoase ale promontoriului Butuceni, aflate vizavi, pe malul opus al Răutului. La etapa actuală, promontoriul Peştere, în sectorul de nord, de-a lungul malului său abrupt, este traversat de şoseaua Brăneşti-Trebujeni, care pătrunde aici dinspre vest, prin aceeaşi poartă de acces a promontoriului, poarta folosita de către oamenii locului de zeci de mii de ani. Soseaua întretaie teritoriul promontoriului de la vest spre est, coborând treptat spre podul din beton armat din preajma de est a satului Trebujeni. Din partea centrală a promontoriului, de la şoseaua descrisă, se desprinde o mlădiţă de drum care co-boară la vale spre Răut, apoi face o întorsătură spre vest, ajungând la un alt pod contemporan, tot din beton armat, aflat peste Răut la capătul de vest al promontorilui Butuceni şi al satului cu acelaşi nume.

Promontoriul Butuceni completează esenţial landşaftul şi peisajul Orheiului Vechi. Este situat la sud de promontoriul Peştere, reprezentând împreună un complex integru, care armonizează din toate punctele de vedere. Promontoriul Butuceni are un aspect geologic extraordinar, cu zeci de plasturi calcaroase înşiruite perfect orizontal, o mulţime de peşteri spaţioase şi grote mai mici, săpate în pereţii stâncoşi. Pe de altă parte, promontoriul este minunat şi din punct de vedere al peisajului său unical, izului arheologic evident, care denotă la fiecare pas fortificaţii antice din pământ şi piatră, complexe rupestre sacrale subterane, alte vestigii străvechi care impresionează şi copleşesc pe orice vizitator care vine la Orheiul Vechi, lăsându-i o amintire extraordinară despre locurile văzute. Promontoriul Butuceni are o formă alungită de 3000 m, o lăţime de la 300 m în extremitatea de nord-est până la 15 m în partea sa de mijloc, fiind orientat de la est spre vest, cu o pronunţată curbură spre nord-vest în partea apuseană. Promontoriul Butuceni, la fel ca şi promontoriul Peştere, reprezinta o fortăreaţă naturală evidentă. Dinspre nord, acesta din urmă, este aparat de malul aproape vertical al Răutului, dinspre vest şi sud este strajuit de malul inaccesibil de vizavi al Răutului, la fel de priporos, dar mult mai inalt, iar dinspre sud-est şi est - de marginea stancoasa la fel de priporoasa a promontoriului din preajma satului vecin Morovaia. Calea de acces în interiorul fortaretei naturale de pe promontoriul Butuceni se gasea la capatul lui de nord-est, mai exact în partea de nord a acestui sector, unde exista o trecatoare cu lăţimea de 200 m, strajuita dinspre est şi vest de canionul Răutului din preajma satului Trebujeni, în primul caz, şi de canionul unui afluent de stanga al Răutului din preajma satului Morovaia, în cel de-al doilea caz. Partea superioara a promontoriului Butuceni are un aspect relativ orizontal, dar cu inclinare în trepte spre vest. În partea centrala a promontoriului este amplasata o biserica crestina de rit ortodox cu hramul Sfânta Maria, construita în anul 1904, care se impune ca o dominanta în zona Orheiului Vechi, dandu-i complexului arheologic un aspect pe cât de sobru, pe atat de misterios. În prezent, ca şi în vechime, promontoriul este traversat de la est spre vest de un drum, care vine din partea accesibila spre cea centrala şi de vest. în partea centrala a promontoriului, de la drumul menţionat, coboara o cale laterala foarte abrupta, care duce în interiorul satului Butuceni, aflat la talpa promontoriului, în partea lui de sud, în preajma luncii Răutului.

La nord de Orheiul Vechi, la distanţa de circa 1.5-3.0 km, se gasesc alte trei promontorii, la fel de frumoase şi interesante din punct de vedere al reliefului şi monumentelor arheologice din cadrul lor ca şi primele două despre care am vorbit. Unul din ele, este amplasat în dreapta Răutului (Potarca), iar celelalte două pe malul stang (Selitra şi Scoc). La sud de promontoriul Butuceni, chiar în fata lui, se afla Ruptura Bacotei cu promontoriul Chiliilor, un mal priporos - splendid monument geologic plin şi el de vestigii arheologice. Aceste promontorii completeaza în mod substantial imaginea complexului arheologic al Orheiului Vechi, aducând cu sine elemente noi de ordin peisagistic, natural, în general, şi istorico-cultural în special. Zona Orheiului Vechi din cele mai vechi timpuri beneficiaza din plin de conditii favorabile pentru gospodaria agricola, diferite indeletniciri auxiliare şi relatii comerciale: pământuri manoase din cernoziom, bune pentru o agricultura intensiva; pasuni bogate în stare sa hraneasca turme imense de bovine şi ovicaprine; paduri seculare cu lemn de calitate; piatra de calcar buna pentru constructie; argila de diferite tipuri buna pentru constructie şi confectionarea ceramicii; apa curgatoare navigabila cu peste din belsug, o vecinatate de doar 7 km cu Nistru - cel mai mare rau de la rasarit de Carpati etc.

Aceste bogatii şi prioritati evidente, ca şi caracterul fortificat al reliefului, au fost observate de către oameni din cele mai vechi timpuri, care totdeauna s-au straduit sa foloseasca avantajele nominalizate pentru organizarea unei vieti cotidiene perpetue în tinutul dat. Toate acestea luate în ansamblu au determinat caracterul permanent al habitatului uman din regiunea Orheiului Vechi, începând din vremurile preistorice, care cu unele mici intreruperi a continuat până în perioada medievală tarzie şi etapa contemporana.

Complexul arheologic Orheiul Vechi este menţionat de către oamenii de cultura începând cu secolul XVIII. Printre personalitatile ilustre care au atras atenţia asupra antichitatilor de la Orheiul Vechi se enumara marele carturar şi om de stiinta Dimitrie Cantemir, poetul Constantin Stamati etc. Dar identificarea ruinelor de lângă satele Trebujeni şi Butuceni cu oraşul medieval Orhei a fost făcuta pentru prima data de către istoricul Vladimir Kurdinovskii, care pe la 1906 sublinia, ...anume în locul acesta, unde Răutul coteste brusc de la Trebujeni spre Butuceni, a fost aşezat Orheiul... Din anul 1947 sub conducerea lui Gheorghe Smirnov în cadrul complexului Orheiul Vechi au fost initiate săpături arheologice care prin efortul mai multor cercetatori au continuat decenii în sir, inclusiv la etapa actuala.

În rezultatul studiilor arheologice a fost stabilit ca în cadrul complexului arheologic Orheiul Vechi sunt semnalate clar straturi culturale din toate epocile istorice cunoscute pe teritoriul dintre Nistru şi Prut: epoca de piatră (30-20 mii ani a.Chr.); epoca pietrei şi aramei - eneolitic (mil.IV-III a.Chr.); epoca bronzului(mil.II a.Chr.); perioada de tranzitie la epoca fierului (sec.XII-X a.Chr.); epoca fierului timpuriu (sec.VIII-I a.Chr.); epoca antica tarzie (sec.III-IV p.Chr.); epoca medievală timpurie (sec.V-XIII) şi epoca medievală tarzie (sec.XIV-XVII). Printre aceste vestigii arheologice la etapa actuala putem evidentia, cel putin 8 aşezari nefortificate (30-20 mii a.Chr., mil.IV-III a. Chr, mil.II a.Chr, sec.XII-X a Chr, sec.VIII-HI a.Chr., sec.II-I a-Chr., sec.III-IV p.Chr., sec.V-XIII), 5 necropole (sec.II-I a.Chr., sec.X-XI, sec.XIV, sec.XV, secolulXVI), 6 sisteme distincte fortificate sub forma unor valuri de pământ (sec.IV-III a.Chr. şi sec.XIV-XVI), o citadela din pământ şi lemn (sec.VI-III a.Chr.), o citadela din pământ (sec.XII-XIV p.Chr.), o citadela din piatră (sec.XIV-XVI) şi 2 oraşe vechi (Sehr al-Jedid, secolulXIV şi Orheiul Vechi, sec.XV-XVI). La cele menţionate vom adauga 4 cetăţi din piatră şi pământ de pe promontoriile adiacente din sec.IV-III a.Chr. (Trehujem-Potarca, Trebujeni-Scoc, Trebujeni-Selitra, Mascauti-Cetatuie). Toate acestea, impreuna, constituie ansamblul definit complexul arheologic Orheiul Vechi.

Alte mănăstiri:

Complexul arheologic Orheiul Vechi
    -construcţiile monumentale
    -mănăstirile rupestre
Mănăstirea Căpriana
Mănăstirea Curchi
Mănăstirea Hâncu
Mănăstirea Japca
Mănăstirile rupestre Butuceni şi Peştera
Mănăstirea rupestră Molovata
Mănăstirea Rudi
Mănăstirea Saharna
Mănăstirea Ţâpova